Prediabet: Care sunt semnele de avertizare ale diabetului?
Dr. Martin HristovFiecare zi în lume sunt diagnosticate și înregistrate cazuri noi de diabet – fie de tip 1, fie de tip 2. Diabetul de tip 2 se dezvoltă treptat, adesea pe parcursul mai multor ani. Persoanele care își monitorizează cu atenție organismul pot recunoaște schimbările iminentă într-o fază timpurie, înainte ca starea să devină un diabet real.
Intervalul în care corpul reușește să mascheze semnele diabetului și să compenseze modificările patologice din organism se numește stare prediabetică. Despre aceasta va fi vorba în acest articol.
# Ce reprezintă starea prediabetică
Stare prediabetică sau pur și simplu prediabet se referă la o stare în care nivelurile de glucoză din sânge sunt mai mari decât normale, dar încă nu suficient de mari pentru a fi clasificate ca diabet de tip 2.
Diagnosticul de 'prediabet' se pune atunci când se îndeplinesc următoarele criterii:
- Glucoza măsurată pe nemâncate este între 5,6 mmol/l și 6,9 mmol/l după trezire.
- Testul oral de toleranță la glucoză: Nivelurile de glucoză din sânge se măsoară între 7,8 mmol/l și 11,9 mmol/l, la două ore după încărcarea cu glucoză (administrarea de glucoză pe cale orală).
Starea prediabetică ne pune într-un risc mult mai mare de a dezvolta diabet de tip 2, boli de inimă și alte complicații de sănătate, dacă nu se iau măsuri adecvate.
Schimbările în stilul de viață, cum ar fi adoptarea unei alimentații raționale și sănătoase, creșterea activității fizice și menținerea unei greutăți corporale sănătoase, sunt de obicei suficiente pentru a preveni sau întârzia evoluția stării spre diabetul de tip 2.
Monitorizarea regulată a nivelurilor de glucoză din sânge și examenele medicale preventive sunt de mare importanță în gestionarea prediabetului.
# Factori de risc pentru dezvoltare
# Deficiența de insulină și riscurile asociate cu dezvoltarea diabetului
Producția insuficientă de insulină joacă unul dintre rolurile principale în dezvoltarea diabetului zaharat, în special pentru diabetul de tip 2.
Insulina este un hormon care se produce în pancreas și are funcția principală de a reglementa nivelurile de glucoză din sânge, facilitând trecerea moleculelor de glucoză în celule prin membrana celulară pentru sinteză sau depozitare de energie.
Atunci când sinteza acestui hormon esențial sau eficiența acestuia scad, procesele de metabolism al glucozei sunt perturbate, ceea ce, în cele din urmă, poate duce la dezvoltarea clinică a diabetului de tip 2.
Acum vom explora câțiva dintre mecanismele care conduc la deficiența de insulină.
# Disfuncția celulelor beta
Celulele beta din pancreas sintetizează insulina. Uneori, ele nu reușesc să producă suficient din acest hormon în fața unor niveluri ridicate de glucoză în sânge.
Cauza acestei disfuncții este de obicei o combinație de predispoziție genetică, stres oxidativ crescut din cauza unui stil de viață nesănătos, inflamație cronică și obezitate.
# Scăderea sensibilității la insulină
Acesta este al doilea factor principal care contribuie la deficiența de insulină. În cazul rezistenței la insulină, așa cum mai este cunoscută, celulele devin mai puțin sensibile la acest hormon și nu mai răspund la fel ca în cazul persoanelor fără tulburări în metabolismul glucozei.
De obicei, la început (ceea ce poate dura ani de zile), pancreasul compensează această scădere a sensibilității prin producerea de insulină în cantități mai mari. Totuși, într-un moment dat, el nu mai poate face față, iar acest lucru duce la dezvoltarea diabetului de tip 2.
Deficiența de insulină, cauzată de scăderea funcției celulelor beta sau de rezistența la insulină, crește semnificativ riscul de dezvoltare a diabetului de tip 2 prin mai multe mecanisme.
Iată care sunt acestea:
- Hiperglicemia: Nivelurile ridicate și prelungite de glucoză din sânge duc la afectarea vaselor de sânge, nervilor și organelor, contribuind astfel la complicațiile diabetului.
- Epuizarea aparatului celular beta al pancreasului: Nevoia cronică crescută de insulină, pentru a compensa rezistența la insulină, duce într-un moment dat la disfuncția celulelor beta și pierderea graduală a proprietăților lor sintetizante. Astfel, se adâncește deficiența de insulină și se manifestă printr-un control mai dificil al glucozei din sânge.
# Răspuns inflamator crescut
Rezistența la insulină și hiperglicemia cronică perturbă metabolismul glucozei, iar corpul trece pe alte căi și moduri de metabolizare a acesteia.
Astfel, se ajunge la producerea unui număr mare de radicali liberi, care amplifică stresul oxidativ în organism și duc la o reacție inflamatorie din partea sistemului imunitar. Componenta inflamatorie duce la aprofundarea scăderii sensibilității la insulină și intensifică daunele aduse celulelor beta.
# Factori legați de stilul de viață
Un stil de viață sedentar, lipsit de activitate fizică adecvată, alimentația nesănătoasă și o dietă bogată în grăsimi și zaharuri, precum și greutatea corporală crescută sunt factori care contribuie semnificativ la apariția inițială a rezistenței la insulină.
# Rolul moștenirii
Diabetul de tip 2 reprezintă o boală complexă multifactorială, influențată atât de factori genetici, cât și de factori de mediu. Aspectul ereditar joacă un rol semnificativ și contribuie la predispoziția individului pentru dezvoltarea diabetului de tip 2.
De aceea, există mai mulți factori genetici responsabili.
# Istoricul familial
La persoanele al căror părinte sau frate/soră suferă de diabet de tip 2, riscul de dezvoltare a bolii este semnificativ mai mare.
Conform rezultatelor cercetărilor pe acest subiect, dacă un părinte suferă de diabet de tip 2, riscul pentru descendenți este de aproximativ 40%, iar în cazul în care ambii părinți sunt bolnavi, riscul depășește 70%.
# Variații genetice
Cercetătorii au identificat numeroase variații genetice care sunt asociate cu un risc crescut de dezvoltare a „ucigașului tăcut”.
Acestea sunt legate de diferite aspecte ale metabolismului glucozei, precum sinteza insulinei, acțiunea acesteia și funcțiile celulelor beta.
Au fost descoperiți câțiva gene bine studiate, asociate cu boala:
- TCF7L2: Variantele acestui gen sunt asociate cu un risc crescut de diabet de tip 2 și influențează secreția de insulină și producția de glucoză.
- PPARG: Acest gen este implicat în metabolismul grăsimilor și în determinarea sensibilității la insulină. Mutatiile acestui gen sunt asociate cu o acțiune afectată a insulinei.
- KCNJ11: Variantele acestui gen pot afecta funcția canalelor de potasiu ale celulelor beta, reducând astfel eliberarea de insulină.
# Particularități etnice și rasiale
S-a stabilit că anumite etnii și rase au o incidență mai mare a diabetului de tip 2, în mare parte datorită predispoziției genetice.
De exemplu, populațiile din țările din Asia de Sud, Africa, America Latină și populațiile indigene din America de Nord au un risc genetic mai mare de a dezvolta boala comparativ cu persoanele de origine europeană.
# Rolul stresului și al lipsei de somn
Stresul și lipsa somnului sunt factori care contribuie la dezvoltarea și decompensarea diabetului de tip 2. Combinați, acești doi factori pot influența negativ sănătatea metabolică, sensibilitatea la insulină și reglarea nivelurilor de glucoză.
# Stresul
Stresul cronic duce la niveluri constant ridicate de cortizol – hormonul principal al stresului. Cortizolul crescut (hipercortizolismul) crește glicemia, stimulând gluconeogeneza în ficat – un proces prin care glucoza este sintetizată din glicerol și aminoacizi. În același timp, cortizolul reduce sensibilitatea celulelor la insulină.
Adrenalina, care de asemenea crește în caz de stres cronic, amplifică temporar hiperglicemia.
Pe lângă modificările hormonale, stresul scade sensibilitatea la insulină prin creșterea stresului oxidativ și a proceselor inflamatorii. În timpul inflamației, sunt eliberați mediatori care dăunează receptorilor de insulină și afectează funcția celulelor beta.
Multe persoane răspund la stres prin obiceiuri nesănătoase, cum ar fi mâncatul excesiv, consumul de zahăr și grăsimi, fumatul și consumul excesiv de alcool. Aceste obiceiuri contribuie la creșterea în greutate, tulburări metabolice și rezistență la insulină.
# Lipsa somnului
Lipsa unui somn de calitate influențează negativ metabolismul glucozei. Studiile confirmă faptul că chiar și pierderea parțială a somnului, scăderea calității acestuia și durata insuficientă a somnului pot duce la tulburări în sensibilitatea la insulină și creșterea nivelurilor de glucoză din sânge.
Somnul este important pentru reglarea a doi hormoni principali responsabili de senzația de foame și sațietate – leptina și grelina. Persoanele care suferă de lipsă cronică de somn au un apetit crescut pentru alimente bogate în calorii și zaharuri simple, ceea ce duce la creșterea în greutate și tulburări metabolice.
Hormonul de creștere este un alt factor important care se eliberează doar în timpul somnului. Lipsa somnului duce la suprimarea completă a acestuia, iar hormonul de creștere are și el funcții legate de metabolismul zahărului și depozitarea grăsimilor.
Lipsa somnului duce la creșterea semnificativă a nivelurilor de cortizol, stres oxidativ și modificări inflamatorii în organism, toate acestea fiind factori importanți în dezvoltarea diabetului de tip 2.
# Metode de diagnostic
Există trei metode principale de diagnosticare și confirmare a prediabetului.
Una dintre acestea se bazează pe măsurarea nivelurilor de glucoză din sânge după cel puțin 8 ore de post, ceea ce corespunde de obicei cu perioada de somn. Cu alte cuvinte, se recoltează probe de sânge dimineața, după ce au trecut cel puțin 8 ore de la cină.
Valorile sub 5.6 mmol/L sunt considerate normale. Se consideră stare de prediabet atunci când valorile sunt între 5.6 mmol/L și 6.9 mmol/L, iar pentru diabet, orice valoare peste 7.0 mmol/L.
Testul oral de toleranță la glucoză. După cum am menționat la început, acest diagnostic constă în măsurarea nivelurilor de glucoză din sânge la două ore după o sarcină cu glucoză, care constă de obicei în consumul unei soluții ce conține 75 de grame de glucoză.
Valorile normale ale testului sunt sub 7.8 mmol/L, iar pentru prediabet, valorile sunt între 7.8 și 11.0 mmol/L, iar pentru diabet, nivelurile sunt peste 11.1 mmol/L.
Testul HbA1c (hemoglobina glicată) măsoară nivelurile medii de glucoză din sânge din ultimele 2-3 luni și este interpretat în funcție de nivelurile în procente ale hemoglobinei glicozilate.
Pentru valori normale, se consideră sub 5.7%, pentru prediabet între 5.7% și 6.4%, iar pentru diabet, valori de peste 6.5%.
# Măsuri de prevenire și profilaxie
# Modificări în alimentație și stil de viață
Modificările în alimentație și stilul de viață sunt primul și cel mai important pas atunci când semnele sugerează că am putea suferi de o stare prediabetică. Deoarece nu putem influența materialul genetic pe care l-am moștenit, este important să acordăm atenție corpului nostru, având grijă de el.
Persoanele aflate în stare prediabetică trebuie să reflecteze serios asupra obiceiurilor lor alimentare.
# Oprirea zahărului
Primul pas este oprirea zahărului. Recunoscut ca o substanță de abuz, la care se dezvoltă o dependență psihologică, oprirea sa inițială poate duce la o senzație puternică de foame pentru dulciuri, iritabilitate și lipsă de energie. După o perioadă de aproximativ 2 săptămâni, aceste senzații se diminuează treptat, iar corpul stabilește un nou echilibru mai stabil.
# Reducerea grăsimilor
Excluderea zahărului este primul pas cel mai important, dar restricțiile se aplică și cantității de grăsimi pe care o consumăm. În mod normal, acestea trebuie să reprezinte aproximativ 0,6-0,8 grame per kilogram de greutate corporală.
Este important să se consume grăsimi de calitate, în principal vegetale, cum ar fi uleiul de măsline, avocado, nuci, precum și acizi grași omega 3 nesaturați de origine animală – în special din peștii de apă rece.
# Consum de fructe și legume proaspete
Dieta persoanelor care suferă de prediabet trebuie să fie bogată în legume și fructe proaspete, proteine de calitate și grăsimi sănătoase. Mesele trebuie să fie frecvente, dar în porții mici.
# Consum de carbohidrați cu indice glicemic scăzut
Alegerea carbohidraților este de asemenea foarte importantă, fiind esențial să se acorde atenție consumului de surse complexe cu indice glicemic scăzut. Exemple de astfel de surse sunt fulgii de ovăz, hrișca, quinoa, chia, cartofii dulci.
Aceștia duc la eliberarea prelungită a unor cantități mici de glucoză în sânge, pe care corpul o absoarbe mai ușor, fără a suprasolicita prea mult pancreasul.
# Activitate fizică
Este important să includem suficientă activitate fizică în rutina noastră, recomandându-se între 30 și 90 de minute de activitate fizică pe zi – orice formă de sport, mers rapid sau plimbări lungi. Activitățile care implică ridicarea de greutăți au un efect foarte bun pentru îmbunătățirea sensibilității la insulină.
# Somn de calitate suficient
Nu în ultimul rând, trebuie să acordăm atenție nevoii de somn și să stabilim o rutină regulată de culcare și trezire. Astfel, vom menține nivelul de cortizol în limitele scăzute, iar corpul va avea posibilitatea să se refacă mai bine.
# Măsuri profilactice și controale regulate la persoanele cu prediabet
Controalele profilactice regulate, monitorizarea valorilor glicemiei și a hemoglobinei glicozilate reprezintă fundamentul pentru controlul și regresia stării prediabetice.
Acestea arată dacă măsurile pe care le-am luat au efect și dacă boala are tendința de a progresa în diabet sau de a regresa, iar corpul își va restabili funcția metabolică normală și producția de insulină.
# Întrebări frecvente
# Care sunt simptomele stării prediabetice
În aproape toate cazurile, această stare se desfășoară asimptomatic, datorită capacității corpului de a compensa problemele în această etapă incipientă și încă reversibilă.
# Persoanele care au diabet în familie au nevoie de screening suplimentar pentru prediabet
Da, acestea au un risc statistic semnificativ mai mare de a dezvolta diabet, iar screeningul este foarte important.
# Poate fi oprită evoluția prediabetului către diabet
Da, de multe ori prediabetul este reversibil prin modificări serioase ale stilului de viață.
# Surse
- https://medlineplus.gov/ency/patientinstructions/000778.htm
- https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37039787/
