Supradozaj cu magneziu: Semne și efecte secundare

Magneziul este unul dintre cele mai importante minerale din corpul uman, implicat în peste 300 de procese enzimatice – de la funcția musculară și conducerea nervoasă până la metabolismul energetic. Deși deficitul de magneziu este frecvent, mai ales în condiții de stres, activitate fizică intensă sau alimentație nesănătoasă, nu trebuie subestimată nici posibilitatea unui aport excesiv. Motivul pentru supradozarea tot mai frecventă constă în dorința crescută a oamenilor de a obține suficient din acest mineral, pe fondul unei promovări puternice a beneficiilor și importanței sale. Deși rar, supradozarea cu magneziu poate fi chiar periculoasă, mai ales în cazul unor afecțiuni de sănătate specifice.

Da – supradozarea cu magneziu este posibilă, în special atunci când este administrat sub formă de suplimente alimentare sau medicamente, și nu prin alimentație. La persoanele sănătoase cu funcție renală bună, excesul de magneziu este de obicei eliminat prin urină. În cazul administrării unor cantități mai mari deodată, sistemul digestiv reacționează și el, accelerând tranzitul intestinal pentru a elimina surplusul. Însă, în cazul unor doze ridicate (în special peste 350 mg de magneziu elementar pe zi provenit din suplimente) sau în prezența unei disfuncții renale, riscul de acumulare în organism și de apariție a efectelor secundare asociate crește semnificativ.

Magneziul devine toxic atunci când atinge cantități excesive în sânge (hipermagneziemie), deoarece influențează direct activitatea electrică a celulelor, în special în țesutul cardiac și nervos. Excesul suprimă sistemul nervos central, reduce tonusul muscular, încetinește conducerea cardiacă și afectează reflexele. În cazuri grave, poate duce la aritmie cardiacă, depresie respiratorie și chiar oprirea activității cardiace. Acest lucru este deosebit de periculos la persoanele cu insuficiență renală, la care eliminarea magneziului este dificilă.

Valorile normale ale magneziului seric sunt între 0,75 și 0,95 mmol/L (1,8 – 2,3 mg/dL). Simptomele de toxicitate pot apărea la niveluri peste 1,5 mmol/L (3,6 mg/dL), iar efectele grave și care pun viața în pericol — la concentrații peste 2,5 mmol/L (6,0 mg/dL). Cazurile letale sunt observate, de regulă, la valori peste 3,5–5,0 mmol/L, în special dacă intoxicația nu este tratată la timp.

Supradozarea cu magneziu se manifestă treptat, în funcție de cantitatea din sânge și de toleranța individuală. Majoritatea simptomelor sunt rezultatul inhibării excitabilității nervoase și musculare, deoarece magneziul acționează ca un antagonist natural al calciului și încetinește activitatea celulară.

• Grețuri și vărsături – acestea sunt simptome timpurii ale unei supradozări ușoare. Nivelul ridicat de magneziu irită centrul vomei din trunchiul cerebral.
  
• Slăbiciune musculară – magneziul inhibă eliberarea de acetilcolină la nivelul sinapselor neuro-musculare, ceea ce îngreunează contracția musculară.
  
• Tensiune arterială scăzută (hipotensiune) – vasele de sânge se dilată sub influența magneziului, ceea ce poate duce la senzație de slăbiciune, amețeală și chiar leșin.
  
• Reflexe întârziate – un semn neurologic clasic la niveluri ridicate ale magneziului seric.
  
• Puls scăzut (bradicardie) – rezultat al transmiterii întârziate a impulsurilor în sistemul de conducere al inimii.
  
• Respirație dificilă – la niveluri severe este inhibat centrul respirator din creier, ceea ce poate duce la depresie respiratorie.
  
• Aritmie cardiacă și oprirea activității cardiace – cele mai grave și periculoase manifestări, atunci când magneziul atinge niveluri toxice de peste 2,5–3,5 mmol/L.
  

În mod normal, organismul elimină excesul de magneziu prin rinichi, astfel încât toxicitatea severă apare, de regulă, doar în anumite condiții sau din cauza unor erori de dozare.

• Insuficiență renală – cel mai important factor de risc. Când rinichii nu filtrează eficient, magneziul se acumulează rapid chiar și în cazul unui aport moderat.
  
• Administrarea unor doze mari de suplimente sau medicamente cu magneziu – mai ales în cazul automedicației cu sulfat de magneziu, lapte de magneziu sau laxative pe bază de magneziu.
  
• Administrare combinată cu medicamente care rețin magneziul – cum ar fi anumite diuretice, AINS (antiinflamatoare nesteroidiene) sau inhibitori ai pompei de protoni.
  
• Vârsta înaintată – funcția renală scade odată cu vârsta, ceea ce crește riscul de acumulare.
  
• Boli ale glandei tiroide sau ale glandelor suprarenale – acestea pot influența echilibrul electrolitic și excreția magneziului.
  
• Administrarea intravenoasă a magneziului – de obicei în mediul spitalicesc, dar dacă rata de perfuzare este incorectă poate duce la toxicitate acută.
  

Indiferent de existența unor factori de risc, este bine să fim atenți la administrarea suplimentelor alimentare care conțin doze mari de substanțe și elemente esențiale, așa cum este cazul magneziului, din cauza riscului de intoxicație și supradozare.

La copii și mai ales la nou-născuți și sugari, toxicitatea magneziului apare mai rapid și poate fi mai periculoasă din cauza funcției renale imature și a masei corporale mai mici. Chiar și doze relativ mici, administrate prin suplimente, medicamente (de exemplu sulfat de magneziu) sau utilizarea excesivă a soluțiilor pe bază de magneziu pentru constipație, pot duce la hipermagneziemie.

Simptomele la copii includ:

• letargie și plâns slab;
  
• reflexe întârziate sau absente;
  
• hipotonie musculară („sindromul bebelușului moale”);
  
• somnolență, letargie sau episoade de apnee;
  
• puls încetinit și dificultăți respiratorii în cazurile mai grave.
  

Nou-născuții sunt deosebit de vulnerabili, în special cei ale căror mame au primit doze mari de sulfat de magneziu în timpul sarcinii (de exemplu, în caz de preeclampsie). În astfel de cazuri, se observă depresie tranzitorie a sistemului nervos central și slăbiciune respiratorie chiar la naștere.

În caz de suspiciune de toxicitate cu magneziu, tratamentul depinde de severitatea simptomelor și de nivelul magneziului din sânge.

1. Oprirea sursei - Întreruperea imediată a administrării orale sau intravenoase de magneziu.
   

2. Administrare intravenoasă de gluconat de calciu sau clorură de calciu - Calciul antagonizează fiziologic efectele magneziului asupra mușchilor și inimii, stabilizând sistemul de conducere cardiacă și restabilind reflexele. Se administrează lent intravenos în cadru spitalicesc.
   

3. Hidratare și diureză forțată - În cazuri de intoxicație ușoară până la moderată, administrarea intravenoasă de soluție salină cu diuretice (ex. furosemid) stimulează eliminarea renală a magneziului.
   

4. Hemodializă - În cazurile severe, în special când funcția renală este afectată, hemodializa este cea mai eficientă metodă pentru reducerea rapidă a nivelului de magneziu.
   

5. Monitorizare - Se monitorizează ritmul cardiac, tensiunea arterială, frecvența respirației și nivelurile serice de magneziu, calciu și potasiu.

În practică, rareori este necesară aplicarea tuturor acestor măsuri; de cele mai multe ori, oprirea sursei și hidratarea forțată sunt suficiente, în special în cazurile mai ușoare.

Cel mai sigur mod de a evita supradozarea este respectarea dozelor zilnice recomandate (RDA) în funcție de vârstă și stare de sănătate, fără a combina mai multe surse de magneziu simultan (ex. suplimente alimentare și laxative). Alegeți forme cu absorbție mai bună și risc scăzut de iritație gastrointestinală (precum glicinatul sau citratul de magneziu) și evitați creșterea dozei fără recomandare medicală în afecțiuni cronice. Dacă aveți boli renale sau luați medicamente care afectează echilibrul magneziului, consultați un medic înainte de utilizare. Atenție sporită este necesară la copii, femei gravide și vârstnici.

Cât de mult magneziu înseamnă prea mult?

Pragul de toxicitate pentru magneziul provenit din suplimente este de aproximativ 350 mg/zi la adulții sănătoși, însă în caz de acumulare din mai multe surse sau în prezența insuficienței renale, chiar și doze mai mici pot deveni periculoase.

Cât de repede apar simptomele supradozării?

De obicei în câteva ore, în cazul unei doze unice mari, sau în câteva zile în caz de acumulare cronică, iar primele semne sunt adesea tulburările digestive și starea de oboseală.

Poate alimentația să ducă la supradozare cu magneziu?

Nu. Magneziul din alimente nu duce la toxicitate în condițiile unei funcții renale normale, deoarece excesul este eliminat ușor prin urină.

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK554593/